Limba arabă (اللغة العربية al-luġatu al-‘arabiyya) este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice. Clasificată ca semitică centrală, aceasta este înrudită îndeaproape cu akkadiana, ebraica, aramaica, siriaca, cananeana, feniciana, limbile etiopiene (gheeză, tigrină, tigri, amhară) etc. În momentul de față, araba este limba oficială în Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Comore (alături de alte limbi), Djibuti, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Irak, Kuweit, Liban, Libia, Maroc, Mauritania, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Somalia (alături de somaleză), Sudan, Tunisia, Yemen. Pe lângă araba literară, oficială, peste tot, în comunitățile arabe, sunt folosite, în viața de zi cu zi, felurite dialecte arabe. În afara țărilor menționate, araba este folosită ca limbă de cult peste tot unde a însoțit islamul: în Asia Centrală, China de Vest, Turcia, Iranul, Afganistanul, India, Pakistanul, Bangladesh, Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa Centrală și Orientală, în unele părți din Europa (cu precădere, Peninsula Balcanică) etc.^[1] În afara acestor zone care au o lungă și bogată tradiție islamică, practic, în momentul de față, datorită emigrărilor, există comunitați islamice (mai mult sau mai puțin stabile) peste tot în lume. Având în vedere răspândirea și importanța sa în lume, din 1974, araba a fost adoptată ca una dintre limbile de lucru ale Organizației Națiunilor Unite.^[2]